elly.

S-a trezit. Ca prima raza. Ca intaia stea. Avea déjà 14 ani. Dupa 14 ani care au trecut ca puii secundelor ea in sfarsit s-a trezit. Cum adica s-a trezit? A dormit in tot acest timp? Nu. S-a trezit la realitate. NU! Nu la realitatea aceasta groteasca, cenusie, lipsita de speranta. Nici la realitatea in care totul este monoton, la fel, fara pic de fericire si frumusete. Nu. Ea s-a trezit la adevarata realitate. Si-a dat seama ca fiecare clipa care trece trebuie traita cu veselie si cu zambete. A inceput sa vada partea frumoasa a lucrurilor. Si-a dat seama ca trebuie sa pretuiasca toate sentimentele bune, ca in fiecare diminteata chiar daca este la capatul puterilor, sa zambeasca. Sa zambeasca parintilor, oamenilor de pe strada, pisicilor, gazelor si tuturor creaturilor. O! Si nu numai creaturilor. De ce sa nu zambim si copacilor? Sau frigiderului? De ce nu? Totul merita macar un zambet de recunostinta. Recunostinta pentru ce? Pentru ca exista!

Chiar daca la sfarsitul zilei ea se intorcea posomorata si trista din cauza rautatilor si problemelor de zi cu zi, a doua zi nu uita sa zambeasca. De cand s-a trezit, a inceput sa fie mai ingaduitoare si mai putin cinica. Inainte era o persoana groaznica. Se supara din orice, spunea cuvinte-n vant pe care imediat le regreta, dar din cauza orgoliului nu-si mai cerea iertare..Tipa, urla, facea crize de isterie si imediat incepea sa planga din prostii. Isi ranea prietenii si persoanele care chiar tineau la ea. Pe moment nu-si dadea seama, dar dupa aia isi zicea: “Lasa ca le trece lor.” Punea la suflet orice chestie mica si neimportanta si isi facea si mai mult rau gandindu-se la porcariile astea.

Dar cand a vazut cum era si cum se purta a invatat sa aprecieze orice gest, orice cuvinte de bine si orice lucrusor cat de mic. A spart balonul in care se afla si a evadat din lumea Domnilor Cenusii.

Ea e elly. Adevarata elly. Cea care s-a regasit pe ea insasi.